Relația cu adulții importanți este primul loc în care copilul învață lucruri esențiale despre sine și despre lume: dacă emoțiile lui contează, dacă poate cere ajutor, dacă poate vorbi despre lucrurile dificile și dacă va fi ascultat atunci când are nevoie. 

De multe ori, adulții folosesc anumite expresii cu intenții bune: să liniștească, să încurajeze sau să corecteze un comportament. Copiii nu interpretează însă întotdeauna mesajele așa cum sunt intenționate. Ei aud cuvintele prin filtrul vârstei, al dezvoltării emoționale și al relației pe care o au cu adultul. 

Nu este vorba despre a fi părinți perfecți sau despre a analiza fiecare propoziție spusă copilului. Copiii au nevoie de relații reale, nu perfecte. Însă felul în care adulții răspund în mod repetat la emoțiile și nevoile lor contribuie la construirea unui sentiment fundamental că pot veni către adultul de încredere atunci când ceva este greu.  

Acest sentiment de siguranță devine deosebit de important atunci când copilul se confruntă cu situații dificile. Un copil care a experimentat faptul că este ascultat fără critică și sprijinit fără respingere va avea mai multe resurse să ceară ajutor. 

1. „Nu mai plânge, nu s-a întâmplat nimic!” 

Intenția adultului: 

De cele mai multe ori, adultul încearcă să reducă suferința copilului. Este greu să vedem un copil plângând, iar impulsul natural este să facem durerea să dispară cât mai repede. Mesajul dorit este: „Ești bine. Ești în siguranță.” 

Ce poate auzi copilul: 

Copiii nu evaluează situațiile prin experiența și raționamentul unui adult. Pentru ei, emoția trăită în acel moment este reală, chiar dacă motivul pare minor. Când aud frecvent că „nu s-a întâmplat nimic”, unii copii pot învăța: 

• „Ceea ce simt nu este important.” 

• „Reacțiile mele sunt prea mari.” 

• „Mai bine nu arăt când îmi este greu.” 

În timp, acest lucru poate face ca un copil să fie mai puțin dispus să împărtășească și alte experiențe dificile. 

Ce poate ajuta: 

Putem face diferența între a recunoaște emoția și a confirma interpretarea copilului. Nu trebuie să spunem „ai dreptate, este groaznic”, ci putem interveni altfel: 

• „Văd că te-a supărat.” 

• „Sunt aici cu tine.” 

• „Hai să vedem ce putem face.” 

Copilul învață astfel că emoțiile pot fi exprimate și gestionate. 

1. „Ești mare, nu trebuie să îți fie frică!” 

Intenția adultului: 

Adultul dorește să transmită curaj și încredere. 

Ce poate auzi copilul: 

Pentru copil, mesajul poate deveni: „Frica mea nu este acceptată.” Curajul nu apare atunci când frica este negată. Curajul se construiește atunci când copilul descoperă că poate trece printr-o situație dificilă chiar dacă îi este teamă. Un copil care simte că anumite emoții sunt greșite sau inacceptabile poate începe să le ascundă. Iar atunci când emoțiile sunt ascunse în situații mici, poate deveni mai dificil să vorbească și în situații mari. 

Ce poate ajuta: 

• „Înțeleg că îți este frică.” 

• „Hai să vedem împreună ce te-ar ajuta.” 

Mesajul devine: „Nu trebuie să fii singur cu ceea ce simți.” 

1. „Dacă nu ești cuminte, mă supăr/plec!” 

Intenția adultului: 

În momente de oboseală sau frustrare, adulții încearcă să stabilească limite și să oprească un comportament nepotrivit. 

Ce poate auzi copilul: 

Copiii depind emoțional de adulții importanți. Relația este principala lor sursă de siguranță. 

Dacă mesajul este repetat frecvent, copilul poate înțelege: „Conexiunea se pierde atunci când greșesc.” Acest lucru poate duce la tendința de a ascunde comportamente, emoții sau experiențe de teamă să nu dezamăgească. 

Ce poate ajuta: 

Copiii au nevoie de limite clare, dar într-o relație sigură. 

• „Nu sunt de acord cu ce ai făcut.” 

• „Sunt aici și te ajut să repari.” 

Mesajul important este: „Comportamentul poate fi greșit, dar relația rămâne sigură.” 

1. „Nu mai exagera!” 

Intenția adultului: 

Adultul încearcă să ajute copilul să vadă lucrurile mai echilibrat. 

Ce poate auzi copilul: 

Când emoțiile sunt intense, copilul nu are încă aceleași resurse de autoreglare ca un adult. Înainte să poată gândi logic, are nevoie să se simtă în siguranță. Dacă este corectat prea repede, copilul poate învăța: „Ce simt eu este prea mult pentru ceilalți.” 

Ce poate ajuta: 

Mai întâi conectare, apoi corectare. 

• „Pare că este foarte greu acum.” 

• „Hai să respirăm și apoi găsim o soluție.” 

Un copil care primește sprijin în momentele dificile învață treptat să își ofere singur acel sprijin. 

1. „Spune-mi adevărul, nu mă supăr!” 

Intenția adultului: 

Adultul dorește sinceritate și deschidere. 

Ce poate auzi copilul: 

Pentru copil, disponibilitatea de a spune adevărul nu depinde doar de promisiunea făcută în acel moment, ci de experiențele repetate avute anterior. Copilul se întreabă: 

• „Ce se întâmplă când spun ceva greu?” 

• „Poate suporta ceea ce îi spun?” 

Dacă în situațiile mici copilul a fost criticat, rușinat sau pedepsit intens, îi poate fi mai greu să vină către adult în situații importante. 

Ce poate ajuta: 

Construirea unei relații în care copilul experimentează constant: „Pot să spun lucruri dificile și rămân în siguranță.” Acest lucru nu exclude consecințele sau limitele, dar presupune păstrarea conexiunii. 

Cuvintele adulților nu trebuie să fie perfecte. Fiecare părinte are momente de oboseală, nerăbdare sau reacții pe care ulterior le regretă. Ceea ce contează cu adevărat este mesajul transmis în mod repetat: 

• „Te ascult.” 

• „Ceea ce simți contează.” 

• „Poți veni la mine și atunci când este greu.” 

Pentru că un copil care învață să vorbească despre lucrurile mici va avea mai multe șanse să găsească vocea și pentru lucrurile mari. 

Bibliografie: 

Siegel, D. J., & Bryson, T. P. (2018). Creierul copilului tău. Editura For You. 

Articol realizat de Diana Munteanu, psiholog clinician & psihoterapeut, Centrul Barnahus